RomaniAzi

Usturoiul, uleiul de ricin sau banele – remedii naturale pentru bolile de piele

Publicitate

Pielea reprezintă unul dintre cele mai sensibile organe, iar din acest motiv, aceasta este afectată foarte des de o serie de probleme. Poate să fie vorba despre dezechilibrele hormonale sau despre un stil de viață foarte dezordonat.

Iar printre cele mai dese probleme se numră alunițele, porii astupați sau erupțiile cutanate.

În asemenea situații, pentru a scăpa de problemele apărute, dar și pentru a reveni la un aspect plăcut al pielii oamenii apelează cel mai des la soluții de îngrijire pe care le găsesc în comerț.

Dar în unele situații aceste produse nu reprezintă o soluție tocmai bună pentru că ele conțin și substanțe care pot să facă mai mult rău stării pielii. Așa că, pentru a evita efectele secundare ale acestor produse minune, e nevoie să recurgi la tratamente naturiste.

Ți-am pregătit o listă de probleme de piele alături de soluții simple și sănătoase care te pot ajuta. Spre exemplu alunițele afectează atât femei, cât și bărbați, indiferent de vârstă. Ba chiar mai mult, chiar și copii pot să aibă alunițe.

Ele apar datorită expunerii exagerate la soare, dar și din cauza geneticii. Dacă vrei să scapi de ele fără durere poți să folosești usturoiul. E suficient să aplici usturoiul direct pe aluniță, dar este foarte important să acoperi zona de pe lângă aceasta cu ajutorul unei benzi de mascare, cu vaselină.

De asemenea, va fi necesari să acoperi și bandajul. Lasă această compresă să își facă treaba pentru aproximativ 4 ore. Repetă acest tratament cât este nevoe, până când va dispărea alunița.

Un alt tip de alunite sunt cele alungite. Le întâlnim cel mai des pe gât, pe piept, pe axilă sau pe pleoape. Ele apar drept rezultat al frecării pielii de haine sau de alte obiecte. Cel mai des oamenii care le au, aleg să le lase așa sau să le taie.

Dacă vrei să scapi de acest tip de alunite mai neplăcut, combină bicarbonatul de sodiu cu uleiul de ricin. După aceea aplică puțin din amestec pe aluniță și acoper-o cu un bandaj.

Poți repeta tratamentul de 2 ori pe zi. Fă atât de mult amestec cât să îți ajungă pentru 48 de ore, pentru că mai mult de atâta timp, la frigider, nu va rezista.

O altă problemă de piele care ne deranjează foarte mult sunt negii. Acesteștia sunt un fel de umflături pe sub piele, de dimensiuni mai mici. Cel mai ușor îi poți înlătura prin congelare sau cu ajutorul pastilelor de aspirină, dar și bananele.

Înainte de a merge la somn, masează negul cu o coajă de banană. Repetă procedura până când vei scăpa de neg, în medie 2 săptămâni. La fel poți să procedezi folosind de această dată miere. Doar că va fi nevoie și de un bandaj, ca să nu te lipești de lenjeriile de pat.

În special pentru femei porii închiși sunt o problemă. Aceștia ajung așa din cauza excesului de ulei din organism. Băile de abur sunt cele mai bune în această situație. După 15 minute îți poți clăti fața cu apă caldă.

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.