RomaniAzi

Efectele alcoolului asupra organismului

Publicitate

Știm de la orele de anatomie că sistemul cardiovascular este format din vase de sânge și din inimă. Sângele este propulsat în restul organismului prin intermediul arterelor, al venelor și al capilarelor. Tot sângele conduce substanțele nutritive în organism.

Așa se întâmplă și cu alcoolul. Acesta, consumat în doze mici sau chiar și moderate nu are un efect negativ asupra inimii.

Dar consumul regulat de alcool în cantități mai mari duce, inevitabil, la diferite boli de inimă. În general, sistemul cardiovascular suferă din cauza alcoolului folosit în exces.

Băuturile alcoolice stau la baza creșterii pe o perioadă nedeterminată a tensiunii arteriale. Dacă acest obicei nu este oprit la timp, atunci, pe termen lung, ritmul cardiac poate să crească și să nu mai coboare în limitele optime.

În plus, pe lângă această schimbare, mai pot avea loc următoarele: creșterea tensiunii arteriale, atrofierea mușchiului inimii sau aritmia cardiacă.

Într-un final, se poate întâmpla un atac de cord sau un accident vascular cerebral. Totuși, alcoolul consumat în doze mici sau moderate poate să aibă chiar niște efecte pozitive.

Dar cât de fapt înseamnă o cantitate moderată? Pentru femei aceasta reprezintă 15 grame de alcool pur iar pentru bărbați este dublă.

Un pahar de vin cu capacitatea de 250 de mililitri are 25 de grame de alcool pur. Revenind la beneficiile alcoolului, trebuie să tii că acesta protejează organismul împotriva mai multor boli.

Alcoolul crește nivelul de colesterol bun din sânge. Pe de altă parte, tot el contribuie la încetinirea coagulării sângelui. Cu alte cuvinte, un pic de alcool poate opri atacurile de cord, dar totodată, poate să provoace unele sângerări, mai ușoare.

Datorită unei cantități mai mici de alcool este ținut la distanță și diabetul. Este redus de asemenea și riscul de a face accident vascular cerebral. Pe de altă parte, alcoolul în cantități mai mari, are așa cum este și firesc, mai multe efecte negative. În primul rând crește ritmul cardiac.

Din cauza alcoolului inima începe să bată în mai multe moduri, neregulat. Un consum periodic de alcool în cantități mari poat să ducă inclusive la episoade de tahicardie.

Dacă aceste momente se repetă, pot să apară și cheaguri de sânge. Care vor duce la un moment dat la atacuri de cord sau la accident vascular cerebral.

Apoi, tot consumul exagerat de alcool are legătură și cu creșterea tensiunii arteriale. Această schimbare duce cu sine la instalarea permanentă a hipertensiunii arteriale.

Din cauza ei arterele se îngroașă și respective crește riscul acidentelor care atacă sistemul cardiovascular.

Tot foarte mult alcool consumat cu regularitate duce și la aritmie, adică la bătăi neregulate de inimă. Acestea pot fi atât lente cât și foarte iuți.

Și pot sta și ele la baza infarctului sau la cea a accidentului vascular cerebral. Inima are nevoie în fiecare secundă de suficent oxygen pentru a pompa așa cum trebuie sângele prin organism.

Dar în cazul în care o arteră se îngustează sau în general se întrerupe, apare și posibilitatea unui infarct. La rândul său, atacul vascular cerebral provoacă schimbări și în alte sisteme ale organismului

Your Header Sidebar area is currently empty. Hurry up and add some widgets.