Romania Azi

2018 – un an al provocărilor pentru piaţa imobiliară din România

Anul 2017 a marcat o revenire spectaculoasă a pieței imobiliare și a setat câteva direcții clare de dezvoltare pentru noul an. Noi proiecte au fost deja anunțate, dinamismul fiind susținut și de intrarea pe piață a unor giganți precum Amazon sau GoPro, dar este aceasta dezvoltare una sustenabilă?
Genesis Property a fost partenerul principal al conferinţei Real Estate Overview 2018, organizată de Idea Events în data de 27 februarie, unde au fost luate în dezbatere cele mai actuale tendinţe şi provocări care vor influenţa evoluţia industriei de real estate din România.

Cu acest prilej, am solicitat domnului Liviu Tudor, Președinte și Fondator Genesis Property, un punct de vedere asupra zonelor de interes şi criteriilor ce vor dicta evoluţia industriei de real estate în 2018.

Liviu Tudor atrage atenția asupra faptului că dezvoltarea de noi spații de birouri va duce și la o creștere a gradului general de neocupare a capacitaţii existente, cu aproximativ 4-5 procente în 2018. ”Îmi doresc să vorbim exclusiv despre o creștere sustenabilă și nu relocări ale companiilor între diverse proiecte. Cu toate acestea, companiile mari care dezvoltă acum proiecte substanțiale sunt companii ce își pot permite să susțină și să aștepte până când piața le va permite obținerea unui randament mai bun al spațiilor construite.”

Un alt aspect care va influența considerabil evoluția industriei de real estate în 2018 îl reprezintă cerințele chiriașilor. Se observă o diversificare a cerințelor și așteptărilor acestora, dar și un focus pe comunitate:”Oamenii își doresc să le fie livrată o experiență – vor să aibă acces la activități comunitare, să fie conectați atât în lumea digitală, cât și în cea reală. Community spirit devine o parte componentă a spațiilor de birouri. Noi investim în această direcție deja de doi ani, conectăm practic angajații chiriașilor între ei; cu o comunitate de aproape 10.000 de angajați ai chiriașilor, ne considerăm pionieri în acest domeniu”, ne-a declarant Liviu Tudor.

În ceea ce privește dezvoltarea de noi zone de interes in Bucuresti, Liviu Tudor consideră că dezvoltările imobiliare nu se vor dispersa foarte mult față de cele existente astăzi, fiind puține situațiile în care clădiri izolate au avut succesul scontat. Unul dintre motive este acela că polurile de business sunt mult mai interesante pentru dezvoltatori, cât și pentru companii, deoarece reușesc să atragă mai ușor angajații sau dezvoltări ulterioare ale infrastructurii în zonă. În continuare, unul dintre principalele criterii care vor dicta evoluția pieței de real estate rămâne infrastructura, fiind preferate zonele care dispun de mijloace de transport în comun (în special metrou) și care au la dispoziție un pool mare de populație.

Liviu Tudor considera ca 2018 va fi un an al provocărilor și din punct de vedere al găsirii personalului calificat. În contextul schimbărilor legislative din ultima perioadă, multe companii vor trebui să aloce resurse suplimentare pentru menținerea unui nivel salarial mulțumitor pentru angajat, dar totuși competitiv pentru bugetele alocate. Acesta este și unul dintre motivele pentru care dezvoltarea de birouri și poluri importante în orașe mici (exceptând Clujul, Timișoara sau Iașiul) va fi una dificilă,

Având in vedere toate aceste aspecte, 2018 se anunță a fi deopotrivă un an al provocărilor, dar și al oportunităților, un an cu proiecte interesante și dezvoltări care vor continua să modeleze evoluția industriei de real estate.