Romania Azi

S-a îmbătat la o petrecere în familie, iar apoi a plecat în dormitor unde a făcut amor cu soțul său. Dimineață când s-a trezit a avut un șoc. Bărbatul cu care s-a iubit era chiar….

S-a îmbătat la o petrecere în familie, așa că mai târziu a decis să se retragă în dormitorul soțului său. Cei doi au făcut amor, iar mai apoi au adormit.

Când s-a trezit, femeia a avut un șoc. Alături de ea nu se afla soțul său, ci cumnatul stabilit în Arabia Saudită.

Am plecat imediat în dormitorul meu și al soțului.

El încă dormea, m-am pus în pat, dar mi-am adus aminte că mi-am uitat lenjeria intimă acolo.

M-am întors și cumnatul meu s-a trezit. I-am zis să nu mai spună la nimeni și mi-a răspuns că nici nu intenționa să facă asta.

A doua zi el s-a întors în Arabia Saudită.

Nu știu ce să fac, dacă să păstrez secretul său să îi spun soțului meu”, a scris femeia psihologului de la Sun.

Specialistul a sfătuit-o să păstreze secretul pentru ca mariajul lor să nu se destrame dintr-o prostie.

Pe aceeasi tema:

A montat o cameră video să-și urmărească menajera și când a privit a avut un șoc! Ce făcea soția când el nu era acasă!

O simplă bănuială a deschis o adevărată cutie a Pandorei într-o familie ce părea că nu se confruntă cu nicio problemă de fidelitate.

Totul a început la câteva luni după ce doi soți din Statele Unite cu o situație financiară bună au angajat o tânără care să se ocupe de treburile casei.

După un anumit interval de timp, bărbatul a observat că îi lipsește unul dintre ceasurile la care ținea foarte mult și în ciuda faptului că menajera a negat cu vehemență că ar fi implicată, acesta a decis ă monteze o cameră de supraveghere în dormitor.

Inexplicabil, ceasul a reapărut după o perioadă, iar capul familiei a crezut că a fost un simplu accident și că nu căutase foarte bine.

Într-o zi, pe când era singur acasă a decis să se uite pe înregistrările camerei de supraveghere.

Din păcate pentru el, a avut parte de un șoc atunci când a descoperit că soția sa avea o aventură cu menajera.

Cele două au fost surprinse în ipostaze demne de filmele erotice, iar bărbatul a rămas fără cuvinte.

„M-am simtit tradat. Nu inteleg de ce nu a impartasit niciodata cu minte genul acesta de fantezii.

Mi-ar fi placut sa fie deschisa cu mine”, a povestit barbatul pentru site-ul Reddit.com.