Romania Azi

Amenzi usturătoare pentru părinții care fumează în prezența copiilor

Fumatul pasiv este la fel de nociv pentru nefumători, așa că părinții care fumează în prezența copiilor nu au nicio scuză pentru a face acest lucru. Cu toate avertismentele venite din partea medicilor, există adulți care continuă să fumeze în preajma micuților.

Pentru a-i opri, autoritățile din mai multe state au ajuns la concluzia că trebuie să interzică prin lege ca adulții să-și aprindă țigara în preajma copiilor.

Malta este statul unde s-a luat decizia de a-i pedepsi pe cei care fumează în mașinile personale atunci când în automobil se află și un copil cu vârsta sub 16 ani. Legea din Malta se aplică tuturor tipurilor de țigări, inclusiv celor electronice.

Cei care nu respectă prevederea vor fi amendați cu 50 de euro, anunță timesofmalta.com. În această țară, fumatul în spații publice închise este interzis din aprilie 2004.

Malta nu este singurul stat care a interzis fumatul în mașina personală în prezența copiilor. În SUA, câteva state deja au luat această decizie, iar în altele este supusă dezbaterii publice. În Arkansas și Louisiana este interzis din 2006, iar în California o prevedere similară a intrat în vigoare în 2008.

Pe acceasi tema:

Lovitură de grație pentru angajații care își vor lua astfel de CONCEDIU în 2018. S-a schimbat legea!

Deși nu ar fi de dorit, dacă, totuși, veți avea nevoie de concediu medical pe parcursul anului 2018, trebuie să știți că au fost făcute câteva modificări de legislație, în acest domeniu. Iată care sunt acestea!

Certificatul de concediu medical, obținut online

Asigurații care vor să beneficieze de concediu medical și de indemnizația aferentă pot obține de acum certificatul de concediu medical online, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005.

Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017 și se aplică deja cu privire la această chestiune. „Medicii prevăzuţi la alin. (1) – n.r. medicii curanți – pot completa certificatele de concediu medical atât pe suport de hârtie, cât şi electronic şi le pot transmite pe suport hârtie sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, angajatorilor/persoanelor în drept, după caz”, se arată în ordonanță.

Prin urmare, hârtia de concediu medical va putea fi primită și pe mail de către pacient, doar dacă medicul are semnătură electronic.

Asigurări facultative pentru concedii medicale

În prezent, există posibilitatea ca orice persoană interesată să-și facă o asigurare facultativă pentru concedii și indemnizații medicale la stat, în baza unui contract. Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 99/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1005 din 19 decembrie 2017, potrivit avocatnet.ro.

„Se pot asigura în sistemul de asigurări sociale de sănătate, pentru a beneficia de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate (…) persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la alin. (1) (adică în afară de angajați și de cei care sunt șomeri cu acte în regulă – n.red.), pe bază de contract de asigurare pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate”, scrie în ordonanță.

Modelul unui astfel de contract de asigurare facultativă nu e încă stabilit, fiind nevoie de norme suplimentare pentru asta, dar în ordonanță scrie că acesta va fi titlu executoriu.

Prin urmare, când creanța bugetară va fi scadentă, beneficiarul va putea fi executat silit dacă nu plătește. Contribuția este de 1% din venitul lunar ales înscris în contractul de asigurare, mai explică avocatnet.ro.

fumat