Romania Azi

Andreea Marin, de urgenta la spital! Medicii i-au dat vestea: „Mi-au spus ca nu exista asa ceva”

Andreea Marin s-a confruntat cu problem medicale, astfel că a ajuns la spital, pentru un control. Vedeta a resimțit dureri la umăr și a apelat la ajutorul medicilor. Ea nu-și mai putea folosi în totalitate mâna dreaptă.

O durere de umăr. La început am spus că m-o fi tras curentul, cum obișnuim noi să spunem. Unii medici în ziua de astăzi spun că nici nu există o așa poveste cu curentul, care te afectează, ci că ai făcut cu siguranță o mișcare greșită, ceea ce s-a întâmplat și în cazul meu”, a mărturisit Andreea, pentru Libertatea.

Problema ei de sănătate s-a ivit după executarea unor exerciții fizice.

Fac sport destul de mult. Uneori mă grăbesc și asta nu e bine, pentru că nu am făcut încălzirea așa cum se cuvine.

Pe moment nu am simțit vreo mare durere, dar în timp am observat că nu mai pot nici să bag mâna în haină, deci nu pot duce mâna mai mult decât atât în spate, am nevoie de ajutor ca să mă îmbrac pur și simplu.

Nu pot ridica lucruri grele, până la urmă e mâna dreaptă, de care ai atâta nevoie”, a declarat Andreea Marin.

Lavinia a fost atacata dur de un fan dupa ce a postat pe facebook o poza cu ea si cu sotul ei.

Frumoasa bruneta este fericita si implinita de cand a devenit doamna Banica insa, de curand, Lavinia a fost atacata de o urmaritoare de pe facebook, pe pagina ei oficiala. Si cand spunem ca Lavinia a fost atacata ne referim la un mesaj ofensator pe care vedeta l-a primit la prima poza cu ea si cu Stefan Banica postata de cand cei doi s-au casatorit.

„…asa erai calare pe el si cand era insurat cu Andreea, rusineee….ai remuscari cand o vezi pe fata lui??? Una ca tine nu are cum sa aiba. Se intoarce roata inspre tine si poate va fi si mai grav….”, i-a scris o urmaritoare frumoasei brunete chiar de Ziua Indragostitilor.

Spre deosebire de colegele ei de breasla care riposteaza imediat pe retelele de socializare cand sunt jignite, cantareata a ignorat comentariul si a mai urcat cateva poze care o infatiseaza zambitoare si radioasa, cum este orice femeie care iubeste.

Lavinia a fost atacata de o urmaritoare de pe facebook. Vedeta este doamna Banica de cateva luni
Stefan Banica pare vrajit de mai tanara lui sotie, sentimente care reies si din single-ul „Ea mi-a pus catusele”, piesa lansata de solist in urma cu cateva luni.

Dupa patru ani si jumatate de relatie, cantaretul a dus-o pe frumoasa bruneta la altar, dar in mare secret, de parca ar fi fost o operatiune a serviciilor de informatii, in Balcic, tot acolo desfasurandu-se si petrecerea cu invitati alesi pe spranceana.

In urma cu cateva luni insa, chiar la lansarea noului album al lui Banica, amandoi au purtat verighete, iar Lavinia a etalat si un inel superb de logodna. Exact cand solistul sustinea o conferinta de presa, Nico, prietena buna a cuplului a spus de cateva ori „Sa fie intr-un ceas bun”.

Ei bine, se pare ca nici dupa oficializarea relatiei cu artistul cantareata nu a scapat de critici caci acum cateva zile Lavinia a fost atacata de o urmaritoare de pe facebook. Femeia a acuzat-o pe protagonista noastra ca i-ar fi distrus lui Stefan Banica mariajul cu Andreea Marin si i-a mai zis ca sigur totul se va intoarce impotriva ei.

andreeamarin