RomaniAzi.net

Povestea emoționantă a unei femei care pilotează cu picioarele FOTO 

O femeie din Arizona a devenit sursă de inspirație pentru femeile din întreaga lume, după ce a învățat să piloteze folosindu-și picioarele.

Jessica Cox s-a născut fără brațe, astfel că a fost nevoită să învețe să își folosească picioarele pentru orice. Iar acum a învățat să piloteze.  „Fac cu picioarele ce alți piloți pot să facă cu mâinile”, a declarat femeia pentru CNN.
După 30 de ani, Jessica încă nu știe de ce brațele sale nu s-au dezvoltat în uterul mamei. „Mama a avut o sarcină normală. Apoi, în ziua în care m-am născut a fost un șoc pentru părinții mei, în special pentru mama, care a fost devastată când medicul i-a spus: Bebelușul tău nu are niciun braț”, a povestit Cox. Femeia a afirmat că acest lucru nu a împiedicat-o niciodată să progreseze în viață și pune pe seama părinților curajul și puterea care o caracterizează. „Ei m-au ajutat și m-au încurajat să merg și să încerc să fac asta, pentru a-mi depăși condiția și pentru că vreau să fiu independentă”, a spus ea. Inițial, zobrul a speriat-o. „Pilotul m-a adus în fața avionului. Și-a luat mâinile de pe manetă și m-a lăsat pe mine să efectuez zborul. Chiar dacă ceva ne sperie, este important să facem față și să trecem peste”, a precizat Jessica.

*** EXCLUSIVE – VIDEO AVAILABLE ***
TORRANCE, CALIFORNIA – JULY 2013: Jessica Cox posing inside an airplane that she can fly with her feet
ARMLESS pilot Jessica Cox proved her disability was no barrier to finding true love with husband, Patrick. Five years ago the inspirational 32-year-old became the first female to fly a plane with her feet. And she also became the first armless black belt in the American Tae Kwon Do Association. But closer to home Jessica shows how she has adapted to life without arms – thanks to her fierce independence. And with husband Patrick Chamberlain’s help Jessica is inspiring others around the world by publicly speaking about her remarkable life.
PHOTOGRAPH BY Barcroft USA
UK Office, London.
T +44 845 370 2233
W www.barcroftmedia.com
USA Office, New York City.
T +1 212 796 2458
W www.barcroftusa.com
Indian Office, Delhi.
T +91 11 4053 2429
W www.barcroftindia.com *** Local Caption *** 02239822

După ce a absolvit Universitatea din Arizona în anul 2005, tânăra a început cursurile de pilotaj, dar nu a fost deloc ușor. „Am avut mai mulți instructori de zbor și asistanți de-a lungul cursurilor mele, deci au fost trei ani de proces pentru a reuși să depășesc greșelile pe care le făceam”, a explicat ea. Mai dificil a fost găsească un avion compatibil cu abilitățile ei. „Am pus această fotografie cu avionul pe ecranul computerului meu și tot ce făceam era să mă uit la ea. Acesta era avionul pentru care eu aș fi putut obține certificare. Scoțând în față imaginea cu avionul și privind spre șansa de a putea fi eu pilotul acestuia, chiar dacă nu era ceva real pe moment, a făcut să se întâmple cu adevărat”, a spus Jessica Cox. În anul 2008, femeia a fost certificată de Administrația Aviației Federale pentru a putea pilota un Ercoupe, avion de mici dimensiuni. Deși s-a născut cu un defect major, Jessica a avut o copilărie normală. A mers la o școală de stat și s-a implicat în activități extracuriculare. „De la lecții de dans, la taekwondo, până la lecții de înot și modeling, în fiecare zi după școală aveam câte o activitate de făcut”, a povestit tânăra. Însă din cauza deficiențelor sale, a avut parte și de comentarii mai greu de îndurat. „Am vrut foarte mult să fiu normală și mi s-a spus foarte des că nu pot să fac ceva sau că sunt handicapată”, și-a amintit ea. „Niciodată nu am făcut conexiunea asta înainte. Acum, pur și simplu mă gândesc că picioarele mele sunt mai bune”, a mai spus Jessica. Cox nu este doar pilot, ci și deținătoarea a trei centuri negre în taekwondo, precum și speaker motivațional.

Loading...