RomaniAzi.net

Atenţie, şoferi! Nu faceţi asta la volan, rămâneţi fără permis! Se întâmplă din octombrie

Codul Rutier a fost înăsprit, iar şoferii indisciplinaţi în trafic riscă amenzi mai mari. Este vizat un fenomen care a căpătat o amploare tot mai mare şi anume folosirea telefonului mobil la volan, pentru mesaje, convorbiri sau chiar “live-uri” pe reţelele sociale, ceea ce a dus la multe accidente tragice.

Codul Rutier a fost înăsprit în şedinţa de Guvern de pe 12 august, astfel că din 12 octombrie, adică la 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, şoferii care încalcă legea vor primi amenzi usturătoare.

O prevedere foarte importantă este aceea că şoferii nu vor mai putea folosi telefonul mobil sau aparatele cu ajutorul cărora se pot face înregistrări foto sau video în timp ce se află la volan. Sancţiunea este între 580 şi 725 de lei şi 4 puncte de penalizare, însă şoferii vinovaţi ar putea rămâne și fără permis.

De menţionat este că această prevedere se aplică tuturor conducătorilor auto, indiferent dacă vehiculul în care se află necesită sau nu permis de conducere. Cei care folosesc vehicule pentru care nu este nevoie de permis, cum ar bicicletele sau trotinetele, vor risca amenzi cuprinse între 870 și 1.160 de lei dacă sunt prinşi cu telefonul în mână.

Aceste prevederi se aplică doar dacă conducătorul se află în mișcare, în textul legii precizându-se că amenzile se aplică doar în cazul vehiculelor “aflate în mișcare”.