Romania Azi

Veste proastă pentru Cătălin Cazacu: a fost părăsit de logodnica sa! Ana Roman, declarații-bombă despre relația dintre concurentul de la „Exatlon” și Claudia Pavel

Participarea la show-ul Exatlon i-a provocat sfârşitul relaţiei. Cătălin Cazacu a fost părăsit de iubita lui, Ana Roman, după ce sportivul a flirtat de nenumărate ori cu Claudia Pavel, coechipiera sa.

Iniţial, iubita lui Cătălin spunea că nu vrea să ia o decizie până când nu discută cu el, însă reacţia acestuia după plecarea cântăreţei i-a pus capac Anei, care a decis să îi papucii

Potrivit apropiaţilor celor doi, bruneta este foarte afectată de toată această situaţie şi consideră că motociclistul nu a respectat-o aşa cum ar fi trebuit, punând-o într-o ipostază neplăcută.

Astfel, ea a decis că este mai bine ca fiecare să îşi vadă de viaţa lui. Ana a început deja să iasă în lume, zilele trecute a fost în club, iar acum este în vacanţă, în Dubai, alături de prietenele ei.

Mai mult decât atât, aceleaşi surse ne-au mai mărturisit că Ana ar fi deschisă spre o nouă relaţie, dacă va fi cazul să întâlnească pe cineva.

Ce s-a întâmplat după plecarea Claudiei, respectiv reacţia lui Cătălin, i-a pus capac Anei, care s-a decis să îi dea papucii. Este de părere că a exagerat foarte tare cu Claudia şi nu mai vrea să îl aştepte, să discute cu el.

Este pregătită să înceapă o nouă viaţă şi este deschisă chiar şi unei noi relaţii, deja a început să iasă în cluburi, într-una din serile trecute a fost la Loft, iar acum este plecată în vacanţă, în Dubai, cu nişte prietene.

Se întorc peste câteva zile“, au declarat persoane apropiate cuplului, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

Ştia de la Cătălin că artista ar fi întreţinut relaţii intime cu Giani Kiriţă

Dacă, la început, nu a dat prea multă importanţă şi stătea liniştită deoarece ştia chiar de la iubitul ei că artista ar fi întreţinut relaţii intime cu fostul fotbalist înainte să intre în competiţie, acum lucrurile s-au schimbat. Ana s-a supărat foarte tare pe motociclist.

M-a surprins foarte tare ceea ce s-a întâmplat, la început nu am dat prea multă importanţă, mai ales că eu ştiu chiar de la Cătălin că Giani Kiriţă şi Claudia aveau o relaţie mai «specială», întreţineau relaţii intime înainte să intre în concurs.

Chiar am ieşit la masă cu Giani şi Cătălin de câteva ori, înainte să plece în Republica Dominicană şi Giani mereu spunea «Claudiţa în sus, Claudiţa în jos».

M-a deranjat ceea ce am văzut la TV, dar familia lui mă susţine, am o relaţie foarte bună cu părinţii lui.

Câţiva prieteni au venit de la Timişoara, să fie alături de mine şi mi-au zis să nu bag de seamă ceea ce se speculează, până nu discut cu Cătălin.

Acum, sper să am puterea să rezist, pentru că e posibil să dureze ceva timp până ajunge el acasă”, spunea Ana Roman, iubita lui Cătălin Cazacu, pentru CANCAN.ro